Category: yuppi slide

După 20 de kilometri parcurși în viscol, am ajuns în zona unde ar fi trebuit să găsim căsuța care servea ca adăpost pentru turiștii de pe ghețar. Dar terenul a început sa fie variat, vizibilitatea de 2-3 metri, vânt puternic (~40km/h) combinat cu burniță. Ajungând la un versant abrupt, cu o pantă expusă, ne-am împotmolit cu săniil.e. Am marcat poziția săniilor pe GPS și am decis să ne continuăm drumul numai cu rucsaci dar și încercarea aceasta a eșuat, vântul răsturnându-ne cu greutatea de pe spatele nostru. Eram la 800 de metri de casă, așa că am renunțat și la schiuri. I-am dus înapoi la sănii și am pornit pe jos, în bocanci. Ajungând la o pantă expusă, și văzând că nu putem avansa nici așa decât cu foarte mare efort (săpând cale în zăpadă), pe deasupra în risc de avalanșă, ne-am întors iarăși la sănii cu scopul de a reanaliza situația. Învârtindu-ne în jurul săniilor, zăpada a început să se miște și am fost luați de avalanșă. Am fost copleșiți de un strat gros de zăpadă care rostogolindu-ne și împingându-ne, ne-a purtat zeci de metri în vale. În situația aceea de inerție, ne-am simțit total incapabili de a face orice să ne salvăm… Cu diferite mișcări din mâini și din picioare, am încercat să rămânem la suprafață, Eram la câteva zeci de metri unul de celălalt, cu toate bagajele, schiurile, echipamentele pierdute sub zăpadă, într-o situație periculoasă. 

Am început să ne învârtim în jur până când Zoli a observat un piolet ieșit din zăpadă. Săpând în jurul lui am găsit două bagaje, o sanie și un băț de schi. O sanie, și mai grav, schiurile erau pierdute, îngropate în imensitatea scurgerii de zăpadă, fără a le mai putea recupera,

Așa am pornit din nou către adăpostul de lângă vulcan, dar nu am putut trage pulka. Am abandonat-o salvându-i poziția pe GPS și am continuat pe jos. După încă 2 ore de căutare am realizat că nu avem nici o șansă de scăpare fără echipament pe ghețar, așa că am apăsat butonul de alarmă și am chemat ajutor. (Închiriasem un astfel de serviciu înainte de a porni la drum.) Am săpat un adăpost în zăpadă, cu planul să ne continuăm drumul a doua zi dacă nu ajung salvamontiștii până atunci.

Cu casa în imediata apropiere și fiind tentați să căutăm în continuare, decizia de a ne opri și de a săpa o nouă groapă pentru adăpost a fost una greu de luat. Dar ne-am dat seama că trebuie urgent să ne adăpostim de vânt, să mâncăm, să ne hidratăm, și să ne odihnim ca pe urmă, lucid și calm să vedem cum continuăm. Știam că dimineața, pe lumină și în speranța unei vremi mai calme avem șanse mai mari să găsim refugiul. Nu am renunțat pentru nici o clipă și eram hotărâți că dacă nu apar ajutoare până dimineața, continuăm pe cont propriu fără oprire spre refugiu sau spre sud. Ar fi neadevărat să spunem că nu ne-a fost frică, dar a fost o frică bună, motivantă, nicidecum de panică; știam perfect că suntem în conditii critice, departe de siguranță. Ne-am gândit la familie și ne-am bucurat că nu ne știu condiția, și am înțeles posibilitatea că poate nu îi mai revedem. Însă eram hotărâți să continuăm, eram convinși că suntem capabili să ieșim din această situație: până la urmă eram amândoi bine, puternici, aveam haine și mâncare, trecuți prin multe experiențe și pregătiți și capabili să îndurăm și să suferim mult. În mintea și în sufletele noastre nu am renunțat și știam că vom reuși în pofida tuturor adversităților.

Cu aceste gânduri am săpat groapa în zăpadă, exercițiu care ne-a luat 2 ore și care ne-a mai ridicat spiritul: ne-a încălzit si ne-a dat confortul unei preocupări totale împreună, cu bucuria unui rezultat imediat. Uzi și istoviți ne-am băgat în sacii de dormit, am mâncat puțin și am băut lichid după care am încercat să dormim puțin. “Căsuța” de sub zăpadă ne-a dat comfort și ne-a oferit adăpost de vremea de afară. Am reușit să ațipim și chiar să ne odihnim.

Salvamontiștii voluntari de la SAR Iceland au apărut în câteva ore. Am primit de la echipă care a venit după noi, un ajutor profesionist: au fost promți, toată acțiunea a fost foarte bine organizată și au avut grijă de noi până la ultima secundă, Am reușit să găsim și pulka abandonată. Ne-au făcut să ne simțim în siguranță și ne-au dus la casa pe care o căutasem inițial, unde ne-am uscat, ne-am încălzit și ne-am schimbat. 

Acum suntem cazați într-un orășel de lângă ghețar, Höfn. Tura s-a încheiat cu câteva zile mai devreme față de cele așteptate dar nu ne pare rău. Experiența trăită ne-a făcut mai puternici, mai modești, și mai înțelepți. Am schimbat biletele de avion pe o dată mai apropiată, iar acum ne odihnim și încercăm să compensăm caloriile pierdute, Fața ne doare, fiind uscată de la vânt, avem bășici pe palme și talpe, răni de la frig pe ambele picioare. Dar cheful este la fel ca și înainte de pornire: abia așteptăm să ajungem acasă, să ne îmbrățișăm copiii, familia, prietenii și lângă un foc de tabără, să le povestim evenimentele prin care am trecut în ultima săptămână…