Traseul Galațului

 

Distanța: 16 km, 1250 m dif. nivel+

Traseu: dificultate medie

Start: 10:00, din fața Hotelului Cerbul

Timp intermediar: 3 ore, la primul punct de hidratare (6 km)

Categorii: Feminin 18-29; 30-39; 40-49; 50+; open • Masculin 18-29; 30-39; 40-49; 50-59; 60+; open

Traseul Galațului de 16 km, cu diferență de nivel de 1250 de m, pornește din Stațiunea Borșa, aflată la 850 m altitudine, de la baza pârtiei de ski. Traversează stațiunea, urcă pe valea Fântănii, pe lângă pârâul alimentat de apele Cascadei Cailor. Trece apoi în pe valea Cimpoioasa, urcă pe lângă cascada Cimpoioasa, până la cota de 1500 m până la primul punct de hidratare (5.8 km). Continuă pe curba de nivel traversând Căldarea Galațului, apoi, în urcare peste piciorul Galațului, iese în creastă. Aici se unește cu Traseul Puzdrelor și aici se află și următorul punct de hidratare (7.3 km). Se continuă linia crestei până în șaua Gărgălău. Având în față lacul Știol (numit și Izvorul Bistriței Aurii) și primul punct de alimentare (10.8 km), coboară spre vârful Știol intrând apoi într-o vale abruptă, având în față Cascada Cailor. Aici se pot lua ultimele provizii (13 km). Urcă având în spate cascada până pe pârtia de ski, apoi coboară pe ea până la poarta de finish.

La primul punct de hidratare (5.8 km), unde traseele Puzdrelor și Galațului se despart, pentru concurenții de pe Traseul Galațului va fi limita de timp de 3 ore de la start. Cei care ajung după expirarea acestui timp se vor întoarce cu voluntarii în centrul de concurs.