Antrenament în Italia

Autor: Katona Alpár

Este 4 ianuarie iar dupa-masa zilei ma prinde pe un bus aglomerat cu copii in drum spre Italia. Este o tabara de ski organizata de scoala baietilor mei la care in sfarsit am reusit sa-mi fac si eu timp sa ma alatur.

Drumul e lung, de 18 ore. Ne duce spre Moena, o asezare cocheta din Dolomiti. In decursul anilor am fost de multe ori in Alpi dar niciodata cu autocarul, asa ca nu stiu la ce sa ma astept. Spre surprinderea mea drumul trece usor, totul e comod si reusesc sa ma odihnesc.

Vom petrece 5 zile la ski. Planul meu este sa ma antrenez pentru proiectul 10KVertical care urmeaza in primavara. Decid sa renunt la placerea de a schia in voie pe partii perfecte, consider ca antrenamentul este mai important pentru mine. Dar vreau totusi sa petrec si un pic de timp alaturi de baietii mei care deja din Cluj sunt peste mine “Tati, tati, vreau sa schiem impreuna si sa ne duci pe partiile negre!”. Le explic ca aici toate partiile sunt albe, si ca mai degraba sa se bucure ca au sansa sa schieze cu un instructor, acum fiind momentul sa-si perfectioneze technica, dar ii asigur ca-mi rezerv timp si pentru ei.

Planul meu este sa ma antrenez in zile alternate, urmand ca intre zilele dintre antrenamente sa schiez cu copiii. Astfel: luni antrenament, marti schi cu Hunor, miercuri antrenament, joi schi cu Zsolti, vineri jumatate de zi antrenament, apoi inchid a doua parte a zilei cu schi in familie, toti impreuna.

Studiind partiile, ma decid ca cel mai potrivit traseu este o partie albastra care porneste de la 1830 m altitudine si urca la 2200 m pe o distanta de aproximativ 2 km. Este o partie lata, cu o inclinatie care-mi permite sa ma deplasez in linie dreapta pe marginea ei. Partiile rosii sau negre ar fi prea abrupte si ar fi periculos sau chiar nepermis sa traversez in zig-zag pe ele in sus. Riscul este sa tai calea vreunui schior si sa produc un accident.

Vine si dimineata zilei de luni, si dupa un mic dejun copios, plin de optimism, decid sa duc cu mine la antrenament 2 Muesli Bar, 2 Day Up (mancare bazata pe pasta de fructe si ovaz ce am descoperit la Lidl) si 0.5l de apa chioara (vorba unui prieten).

Primele ture merg usor, ma bucur de vremea splendida si de peisajul extraordinar in care ma misc. Nu cunosc partia si nu am nicio idee clara despre viteza cu care pot sa ma misc constant: astfel nu-mi setez niciun target ci doar sa ma misc intreaga zi sus-jos pe partie. Stiu de la concursuri si alte ture de anduranta ca este important sa mananc si sa ma hidratez regulat, asadar decid ca la fiecare a doua tura sa consum alternat un Muesli cu DayUp. Dupa calculele mele teoretic sunt acoperit pentru 10 ture sus-jos.

Trec primele ture, si trece incet si moralul meu pozitiv: dupa a 4-a tura incep deja sa simt putina oboseala si incepe sa se si incalzeasca. Sunt +4 grade afara, iar eu ma misc pe o partie batuta de soare si fara nicio adiere de vant. Setat sa ma misc fara oprire pana la finalul zilei, nu dau curs gandurilor de abandon, si reusesc sa resist si catorva invitatii la bere sau cappuccino din partea unor parinti care ma cunosc si care ma intersecteaza pe partie din cand in cand. Imi si imaginez ce este in capul lor, probabil un fel de mirare cum cineva poate sa vina tocmai pana in Italia, sa se plimbe in sus pe partie in loc sa se bucure de schi si de partiile perfecte. Probabil se gandesc ca nu am toate tiglele pe cap, si posibil au dreptate pentru ca simt deja cum soarele arzator imi prajeste creierii. Dar asta e bine intr-un fel pentru ca amortesc, si prin amorteala aceasta reusesc sa evit si sa ignor orice gand normal care ma indeamna sa ma opresc.

La a 5-a tura in sus, deja am dubii daca voi reusi 10 ture, incep sa calculez distanta, viteza de miscare, cat timp imi ia o tura, cat timp mai am la dispozitie si asa mai departe. In arsita soarelui, cu procesorul supraincalzit, imi ia timp pana reusesc sa ma hotarasc asupra cifrelor, dar timp am fiindca nu am altceva de facut doar sa ma misc continuu intr-un ritm constant. Reusesc astfel sa calculez ca o tura pana sus imi ia aproximativ 45 de minute, 1-2 minute sa dau jos focile, 3-4 minute schiatul in jos, respectiv 3-4 minute sa le lipesc din nou si sa pornesc in sus.

Stiu sigur deja ca nu apuc sa fac zece ture dar ca sa ma motivez incep sa caut un alt target. Dupa cateva calcule, decid sa il setez pe 3000 m diferenta de nivel pozitiva. Daca dau doar 8 ture, adun doar 2960 m diferenta, la 9 ture as avea aproximativ 3330. Hotarasc astfel ca dupa 6 ture sa scurtez urcarile si sa cobor de la un punct intermediar.

Astfel reusesc sa mai sparg un pic monotonia, prin micsorarea timpilor de schimb intre tura si totodata sa am 9 urcari rotunde (6 lungi pana in varf si 3 scurte la punct intermediar) ca sa evit sa fac 8 ture si jumate. Privind obiectivul, se poate spune ca e totuna, ca oricum distanta de 3000 m pe verticala trebuie parcursa, dar cumva in capul meu am nevoie sa stiu ca am ture rotunde si complete.

Trece timpul, si de la atatea calcule si ganduri reusesc sa trec peste momente de apatie totala. Mai spre dupa-masa intra un pic de umbra si scade temperatura. Incepe sa traga motorul mai bine! Sunt pe a 8-a urcare si este tarziu. Partia se inchide la 16:30 si nu stiu daca mai apuc sa fac si a 9-a bucla. Decid astfel sa cresc cadenta, trag si gafai istovit dar reusesc sa ajung in timp util la finalul buclei 8.

E tarziu, scaunul s-a inchis dar mai sunt oameni pe partie si mai am 20 de minute pana la inchiderea ei. Evit orice gand si cu miscari mecanice pun focile pe schiuri si pornesc in sus intr-un ritm alert. E placut acum la umbra totala, temperatura e scazuta ma simt bine si imi place sentimentul de singuratate pe partia goala. Mai coboara din cand in cand un schior, este ultima tura si se bucura si ei de partia libera.

Pe la jumatatea traseului vad un snowmobil cu girofarul pornit, este rangerul de partie care coboara in jos dupa ultimul schior, inchizand partia. Vad, cum ma tinteste si oprindu-se in dreptul meu ma intreaba ceva pe italiana. Nu inteleg ce zice dar inteleg perfect ce vrea. Iar eu, intr-o italiana de televizor, cu tonul jovial si un zambet larg, il rog sa ma lase sa termin tura; “Dieci minuti prego!” si ii arat pe mana indicatorul de diferenta verticala la 2950 m. Zambeste si da din cap aprobator “OK. Vaia! Vaia!” gesticuland larg din maini. Pornesc in sus fericit ca mi-a permis sa continui, si simt o bucurie enorma ca reusesc sa ating targetul de 3000 m diferenta de nivel. Ar fi fost sfarsitul sfarsiturilor daca nu mai reuseam acei 50 m vertical, dar mintea noastra functioneaza in mod misterios si cateodata cele mai nesemnificative si triviale lucruri par a fi cele mai importante in viata.

Ceasul semnalizeaza 3000 m inainte sa termin ultima bucla, dar mai trag un pic de mine si urc pana la capatul buclei. Termin tura in forta si implinit, o tai in jos repede pe partia goala si inghetata, reusind sa inchid ziua cu 38,65 km parcursi cu 3062 m diferenta de nivel si un moving time de 6 ore si 22 de minute.

Urmeaza o zi de “pauza”, cand schiez cu grupa de avansati unde este si Hunor. Au varste intre 12-15 ani dar schiaza foarte atat de bine incat abia nici eu nu ma pot tine dupa ei. Dupa ziua de ieri ma ard muschii dandu-ne jos pe partii rosii si negre, cu viteze halucinante. Trebuie din cand in cand sa ma opresc si sa permit picioarelor sa-si revina. Mi-e frica de o accidentare si in plus pentru mine este zi de pauza, stiu ca maine trebuie sa dau la deal din nou toata ziua.

Tragand concluzii dupa primul antrenament, decid sa fiu mai atent la nutritie si sa completez “meniul” cu un sandwich, un gel si cateva gummy bears energizante. Astfel incep cel de-al doilea antrenament, exact la aceeasi ora: 9 dimineata, destul de fresh si nerabdator.

Incep in forta, ma simt bine, in racoarea diminetii urc energic si incantat de senzatia de forta pe care o simt. Daca in primul antrenament am mers 43-45 minute pe urcare, acum fac prima urcare in 37 minute, semn ca sunt odihnit si aclimatizat. A contat mult prima zi de antrenament la altitudinea aceasta, urmata de 2 nopti de odihna; sau poate inca sunt supra-turat de la energia celor 4 shoturi de Unicum si hidratarea buna cu bere de aseara. Dar nu e supra-turatie, fiindca reusesc sa tin motivatia sus si ritmul constant, mancand ceva dupa fiecare bucla. Astfel progresez cu antrenamentul mult mai bine decatin prima zi, si reusesc sa termin acelasi program (adica 6 urcari lungi si 3 mai scurte, acumuland 38,65 km cu 3062 m diferenta de nivel), intr-un interval de 5 ore si 53 de minute, inchizand ziua cu moralul sus cu multa energie ramasa in bagaj.

Uitandu-ma inapoi si analizand cele doua zile, secretul a constat in faptul ca in timpul celui de-al doilea antrenament am mancat mai des (la fiecare bucla mancam ceva), am fost deja aclimatizat pentru altitudinea de 2000-2200 m si in plus au fost 2-3 grade mai putin decat in prima zi. Acesti factori, dar in special cel de nutritie, mi-a permis sa scad cu 30 de minute timpul petrecut pe skiuri, timp pe care l-am folosit pentru o pauza de amiaza cand am mancat un sandwich si am baut un cappuccino bun.

A patra zi e din nou zi de “pauza” pe care o petrec alaturi de fiul meu mai mic, Zsolti. Schiem impreuna cu grupul lui o perioada apoi ne desprindem de grup ramanind doar noi doi la distractie. Timpul trece usor, ne luam la concurs unde ies invins J si astfel pierd pariul in care eu datorez o ciocolata calda si el o bere. Eh, asta e, ma conformez; ciocolata calda e buna si rupe zambetul si fericirea amandurora.

La finalul zilei simt deja oboseala. Si seara sunt muncit, cele patru zile de miscare la munte isi pun amprenta pe corpul meu obisnuit in ultima vreme cu aerul conditionat si scaunul de birou.

Planuind ultima zi, nu am niciun chef de antrenament si ma culc fara sa am o decizie daca merg la antrenament sau voi profita de schi de partie. Dimineata ma trezesc la fel, indecis, si cautand parca orice motiv sa scap; dar cunosc deja bine acest joc si intr-un moment de neatentie imi pacalesc corpul sa imbrace echipamentul de tura si sa iasa afara pe usa.

In autobuzul spre partie am din nou un moment de slabiciune, dar nu mai pot face cale intoarsa, asa ca ma trezesc din nou la ora 9 la baza partiei albastre. Fara sa gandesc prea mult, pun schiurile in picioare, s, imi reglez casca si pornesc in sus, putin indecis. E prima tura si in ciuda apatiei am un pas alert care, spre surprinderea mea, imi trezeste bucurie si incredere ca poate reusesc si azi un antrenament bun.

Dupa ce ma incalzesc un pic si intru in ritm, simt cum vine peste mine un val de putere; pieptul mi se dilata si ma umplu de aer. Cu sangele oxigenat pistoanele functioneaza la parametri optimi si reusesc sa cresc viteza, pe unele locuri chiar alergand in sus. Evit sa ma uit la ceas, dar simt explozia din mine si faptul ca ma misc bine in sus. Imi place starea asta, miscarile fluide si controlate care ma propulseaza in sus. Imi dau incredere de sine si ma motiveaza sa trag si mai tare. Trec repede peste cele doua urcari mai accentuate de pe traseu si intru pe ultima portiune mai lina care duce spre varf; ma simt in forta si incep sa alerg din nou. Schiurile aluneca bine in sus, si tot corpul meu se misca sincronizat; fiecare miscare a bratelor completeaza miscarea picoarelor, capul este sus si privirea tintita inainte, pieptul in fata sustine o respiratie fluida, apasata dar controlata.

Ajung sus intr-un pas alergat dar fara urma de slabiciune in muschi sau epuizare in corp. Opresc ceasul la 33 de minute si nu imi vine sa cred ce diferenta am fata de prima zi cand am urcat acelasi traseu in 45 de minute. Scot focile repede, le impachetez la piept, blochez legaturile si claparii, si o tau in jos cu viteza, anticipand deja cu sete urmatoare bucla in sus. Bine incalzit si motivat de reusita mea din prima tura ma misc repede, montez focile si pornesc energic in sus. Nu mai este nicio urma de indoiala in mine, si niciun gand nu ma mai trage in jos! Totul este focusat pe prezentul moment. Ma misc alert, unde e posibil alerg, tin sufleul si cadenta la o limita superioara dar nu fortata. Ideea e sa fiu in control, sa fiu incordat dar fluid si sa ajung la forta maxima fara sa-mi gonesc corpul in epuizare. Din nou aleg sa ignor ceasul si folosesc atentia totala sa-mi ascult corpul si sa vizualizez miscarile lui. Progresez repede, fara oboseala sau ezitare, iar ultima portiune de pe bucla ma prinde din nou in alergare. Ajung cu un sufleu ritmat la finis, expir, imi relaxez corpul si opresc ceasul la 31 de minute.

Termin si a doua bucla plin de energie si entuziasmat ca am reusit sa mai reduc timpul cu 2 minute. Sunt convins ca prin explozie maxima reuseam sa intru si sub pragul de 29-30 minute, dar merg cu o viteza pe care consider ca o pot sustine pentru inca cateva ture. Stiu ca nu pot sustine 31-32 de minute pana la final de zi, dar decid sa schimb tactica si sa tin acest ritm, dar numai pana la amiaza. Imi setez astfel un target de distanta mai mic (2000 m diferenta de nivel) dar pe care doresc sa-l ating intr-o viteza mai mare si mai sustinuta.

Planul reuseste, termin in 3 ore si 40 de minute 4 ture lungi si 2 scurte, insumand 25,68 km si 2058 m diferenta de nivel. Ora 13 ma prinde deja la o ciorba si o bere, dupa care ma intalnesc cu ai mei sa inchidem ziua schiind impreuna, in familie.

Inchei asftel o saptamana frumoasa, neplanuita in avans si facuta asa doar dupa un pic de “feeling”, practic 5 zile de cantonament, in cadrul caruia acumulez 3 zile de antrenament intens cu 103 km distanta si 8200 m diferenta de nivel pozitiva; impletite cu 2 zile de ski de partie cu copii si familia.

Alte postări din categorie

Pregătire, antrenamente și teste

Autor: Vágási Csongor

Haideți, spuneți-ne, ce faceți, pe unde mergeți voi la schi de tură? Noi vă povestim CE facem și mai ales, CUM facem să reușim parcurgerea a 10.000 metri verticali în 24 de ore, pe schiuri de tură, mai exact, provocarea noastră botezată „10kVertical”.

Pentru noi o provocare înseamnă un țel care categoric ne depășește capacitățile. Și tocmai din asta constă și adevărata provocare. Pe lângă faptul că vom urca pe verticală 10 kilometri în decurs de o zi, vom parcurge și o distanță mare de mers (apx. 90-100 km) – toate acestea în situația în care niciunul dintre noi nu are o activitate de schi de tură în palmares care să se apropie de acest obiectiv, nici ca elevație (nu am făcut mai mult de 3000 m diferență pozitivă de nivel într-o activitate de schi de tură), nici ca anduranță (nu am făcut ture mai lungi de 8 ore și 40 km). Ne tot întrebăm: oare reușim să ne auto-depășim, oare ne putem antrena în așa măsură încât să închidem prăpastia dintre capacitate și scop?

„Nefăcut” nu înseamnă întotdeauna „imposibil de făcut”. Și tocmai acest lucru ne motivează. Știm bine că “there is no free lunch” și trebuie să ne antrenăm să avem șanse de a realiza. 

Așadar ne-am făcut un plan de bătaie mai amplu:

1. Mergem la sală unde executăm exerciții care să ne întărească musculatura picioarelor, a abdomenului și a brațelor

2. Facem schi de tură pe pârtii bătătorite. Facem urcări și coborâri repetitive, cu scopul de a crea o rutină în urcarea cu viteză constantă, în folosirea bețelor de schi pentru sprijin și propulsie, respectiv în exersarea unui ritual în tranziția din urcare în coborâre (desprinderea pieilor de focă, reglarea legăturii de schi și a clăparilor) respectiv în cea din coborâre în urcare (lipire piele de focă, reglarea legăturii de schi și a clăparilor). 

Din fericire, tunurile de zăpadă artificială au pregătit Pârtia Feleacu, ce astfel funcționează în condiții acceptabile și în temperaturile mai ridicate din zilele trecute. (Și pe deasupra mai este și la o aruncătură de băț de la cuibul Rupicapra Team.)

3. Am testat pârtia Aușel 1 din Domeniul Schiabil Șureanu unde ne-am imaginat inițial evenimentul 10k Vertical. Pârtia are o lungime de 1,5 km cu 300 m diferență pozitivă de nivel, care astfel ar însemna 33-34 bucle de parcurs pe schiuri. După două zile de testări, am constatat că acest profil de lungime-elevație ne reduce semnificativ șansele de reușită. În prima zi de test am făcut 6 bucle în ritm confortabil (care a necesitat 40 minute: 30 minute urcare, 5 minute coborâre și alte 5 minute petrecute în cele două tranziții, ce au fost prelungite datorită vremii aspre). 


Acest ritm ar însemna 22 ore – 22 ore 40 minute în total, permitând 1,5-2 ore în total  pentru recuperare, schimb îmbrăcăminte, alimentare. Însă considerăm că acest ritm de 40 minute/buclă nu se poate susține pe durată a 33-34 de bucle, plus trebuie luat în considerare și încetinirea pe timpul nopții și datorită oboselii. Așadar, ne orientăm către un alt domeniu, unde putem parcurge mai multă elevație într-o singură buclă, preferabil pe o distanță un pic mai lungă. Ne gândim la un raport de 500 m elevație pe o urcare de 2-2,5 km.

Ne vedem în curând pe un alt domeniu. Poate chiar, un domeniu viticol. 😀

Alte postări din aceeași categorie

Antrenament în Italia

Autor: Katona Alpár Este 4 ianuarie iar dupa-masa zilei ma prinde pe un bus aglomerat cu copii in drum spre Italia. Este o tabara de

Read More »

Planul 10k Vertical

Autor: Katona Alpár “De ce vreți să urcați Muntele Everest?” l-a întrebat în 1923 un reporter al New York Times pe George Leight Mallory, un

Read More »

Planul 10k Vertical

Autor: Katona Alpár

De ce vreți să urcați Muntele Everest?” l-a întrebat în 1923 un reporter al New York Times pe George Leight Mallory, un renumit alpinist și explorator Englez, ce plănuia o a treia expediție urmărind să ajungă pe vârful celui mai înalt munte din lume, după ce eșuase deja de două ori. Răspunsul lui a fost “Pentru că e acolo“. Aceste cuvinte reprezintă pentru noi, iubitorii de aventură, motivul perfect care poate să susțină ambiții și aspirații ce ne duc departe de zona de confort.


E noaptea târziu, trecut de ora somnului, când primesc un mesaj de la Zoli. Este linkul unei activități pe Strava a bine cunoscutului ski alpinist și alergător montan, Kilian Jornet. Fiind concentrat pe o carte, aleg să ignor mesajul până ziua următoare dar imediat după, Zoli continua “Fii atent la ce a făcut Kilian, omul ăsta e nebun”… zâmbesc, ”fiecare cu demonii lui”, mă gândesc în sinea mea și continui să citesc cartea. Mă conectez înapoi la firul narativ, trece o pagină-două și din nou ping: un mesaj de la Zoli. E un alt link, un blog post al alergătorului, urmat de îndemnul scurt ”Citește!”. 

Săptămânile trec, mai traversăm două lacuri în aventura noastră Yuppi Lake Challenge și ne apropiem vertiginos de finalul sezonului de înot în ape deschise. Cu Zoli mă văd rar; suntem amândoi foarte prinși în jocul vieții, ne intersectăm doar la înot sau ne mai prindem la câte o cafea sau un pahar de vin, ocazional. Simt că nu e bine asta, îmi lipsește compania lui, îmi lipsesc antrenamentele comune și îmi lipsește anturajul Clubului Rupicapra pe care l-am ignorat total în acest an. 

Cu ocazia unei întâlniri, pun pe masă acest aspect și începem să ne gândim la ceva care să creeze un context de a ne antrena mai intens împreună și care să se și muleze pe abilitățile și aspirațiile noastre comune. Cu siguranță ne dorim să implice munte, anduranță, mai mulți prieteni și un obiectiv care să rezoneze cu valorile clubului Rupicapra. Iarna fiind aproape și noi fiind iubitori ai schiatului, alegerea vine natural și începem un brainstorming în această direcție. 


Zoli aduce repede în dialog aventura inspirațională al lui Kilian și ideea de a testa cât ne ia nouă să ducem la bun sfârșit o distantă verticală asemănătoare; începem să calculăm, să învârtim stânga-dreapta, să intrăm in detalii, dar oricum o întoarcem nu putem simți ceva tangibil și ne lipsește cu desăvârșire un punct de referință personal de care să-l putem lega. Atunci îmi aduc aminte că Revelionul trecut am fost în Borșa, si cu această ocazie am ieșit într-o zi pe pârtia de acolo să dau câteva bucle cu schiul de tură, iar pârtia de schi din Stațiunea Borșa a fost cel mai la îndemână și mai sigur loc unde puteam să mă mișc singur.

Căutăm pe Strava activitatea mea din acea zi, eh nu tocmai un Kilian, dar acum măcar aveam o activitate similară cu bucle repetitive sus-jos și fără deplasări lungi orizontale, ceva care îl putem folosi ca analiză și pentru a trage câteva concluzii. Zoli sugerează imediat să-l tragem în buclă și pe colegul nostru de club, Csongi, un exemplar interesant de Sus scrofa; o combinație atipică de mistreț, seriozitate și precizie. Zoli s-a mișcat mult cu el în acest an, au concurat în echipa la Ciucaș X3 și au format echipă și la Mureș 24. Planul nostru actual, pe cât de ambițios se contura pe atât era de incert și m-am bucurat de sugestia lui Zoli, știind că avem prin Csongi un om și coleg prin care echipa noastră devine mai matură, mai cumpătată și astfel mai puternică.


Astfel, în echipă de trei acum, începem să ne gândim la un plan care să fie ambițios, motivant și de anvergură, dar să fie și ceva fezabil și accesibil capabilităților noastre.

Logica noastră este simplă: dacă e posibil ca după un chef, nedormit și puțin mahmur, să faci în 5 ore aproximativ 2.500 metri diferență de nivel (activitatea mea de la Borșa), atunci cu puțină pregătire trebuie să fie fezabil să repeți asta de 4 ori, fără oprire – astfel să parcurgi 10.000 metri diferență de nivel și să te încadrezi în 24 de ore. Teoretic prin viteză constantă, e posibil să parcurgem diferența de nivel în 20 ore de mișcare și să ne rămână 4 ore rezervă pentru odihnă, tranziții, opriri de hidratare și alimentare.
Din experiența noastră însă știm prea bine că e foarte greu de menținut o cadență constantă, și că, inevitabil, viteza scade cu trecerea timpului și cu apariția oboselii. Practic acesta va fi unul din aspectele cheie: să reușim să impunem un ritm cumpătat dar constant, timp de 24 de ore.

Tocmai de aceea e important o planificare minuțioasă și cumpătată a vitezei, o rigurozitate și constanță în tempo. E important să nu pornești cu viteză prea mare – acesta fiind o greșeală frecventă, când bine odihnit și plin de energie omul se lasă păcălit de momentul prezentului, printr-o viteză care nu e sustenabilă timp îndelungat.

Punând activitatea noastră de referință în context de activitate de 24 ore, planul nostru devine unul foarte ambițios și greu de realizat pentru oameni ca noi, “laici”, care nu suntem sportivi de performanță ci doar niște amatori mai îndârjiți ai schiului de tură și ai aventurilor de anduranță.

Fun facts, nu că am vrea să ne comparăm cu ei, dar așa ca puncte de referință pentru încercări similare pe schiuri de tură în 24 de ore, câteva exemple preluate de pe blogul lui Kilian:

  • 2007 Ekkehard Dörschlag: 17,476 m în Bad Gastein, Austria.
  • 2011, Florent Perrier: 18,255 m în Arêches Beaufort, Franța.
  • 2017, Mike Foote: 18,654 m în Montana, USA.
  • 2017 Lars Erik Skjervheim: 20,993 m în Myrkdalen, Norvegia.
  • 2017 Malene Blikken Haukøy: 15,440 m în Myrkdalen, Norvegia.
  • 2019 Feb: Kilian Jornet: 23,486 m în Molde, Norvegia.
 
 
Și iată, așa pornește la drum proiectul nostru
10k Vertical
10 000 de metri diferență pozitivă de nivel
în 24 de ore pe schiuri de tură.
 

Alte postări din aceeași categorie

Antrenament în Italia

Autor: Katona Alpár Este 4 ianuarie iar dupa-masa zilei ma prinde pe un bus aglomerat cu copii in drum spre Italia. Este o tabara de

Read More »

Planul 10k Vertical

Autor: Katona Alpár “De ce vreți să urcați Muntele Everest?” l-a întrebat în 1923 un reporter al New York Times pe George Leight Mallory, un

Read More »

Începem planificările pentru o nouă provocare

Autor: Szénási Zoltán

Mereu, de cand eram copil, aveam o nemultumire fata de abilitatile mele de inot. Voiam mai mult, voiam mai bine, dar niciodata nu am avut ambitia necesara sa ma apuc cu suficienta seriozitate de acest sport. Adevarul este ca am invatat silit sa inot atunci cand la varsta de 12 ani am avut probleme serioase la coloana si medicul mi-a spus ca e singura mea sansa daca nu vreau sa stau in proteza. Ei bine, am ales sa invat inotul si sa umblu saptamanal la inot. Nu a fost deloc usor, fiindca imi era frica de apa. 

Dupa multiple incercari am invatat in sfarsit sa inot la Sovata in apa sarata, dar niciodata nu am reusit sa inving in totalitate frica de apa. 

Macar am invatat sa inot cat-de-cat, iar in iarna lui 2018 am inceput sa ma pregatesc pentru traversarea inot a sapte lacuri de acumulare din Romania, proiect pe care l-am numit Yuppi Lake Challange. 

Este noiembrie 2019 si am reusit sa traversez 5 lacuri din 7, alaturi de Alpar Katona… nici acum nu imi vine sa cred. 

A fost o aventura grea, a trebuit sa-mi depasesc frica de apa si sa ma motivez facand un sport care nu mi se potriveste cu adevarat. A fost o perioada lunga de pregatire. Cam la fel de lunga a fost si perioada in care am facut traversarile. 

Acum insa este liniste, aventura s-a terminat. 

Stau si ma gandesc ce urmeaza, ce mi s-ar potrivi, ce mi-ar placea in aceasta perioada care urmeaza. Vine frigul, iarna si zapada. Stau cu gandul la munti si la echipamentul de schi care asteapta rabdator in pod sa fie scos la treaba. 

Cand se termina o aventura intotdeauna caut o alta provocare care sa ma motiveze. Este extrem de importanta si echipa cu care plec la drum. Imi place mult sa fiu inconjurat de oameni, singur nu am motivatie. Poate asa se explica si faptul ca in ultima perioada am participat mai mult la concursuri in echipa. Rupicapra Team este o comunitate perfecta pentru a-ti gasi parteneri de aventura. 

Rupicapra Team este o comunitate matura, cu oameni cu experienta care stiu ce inseamna munca in echipa si cat de mult depindem unul de celalalt cand ne aflam departe, in munti. Cheia reusitei este empatia, sa stii sa rezonezi si sa fii pe aceeasi lungime de unda cu coechipierii.

Atrag astfel in aceasta contemplare si pe Csongor Vagasi si Alpar Katona. Alpar este camaradul meu de aventuri de peste 15 ani, iar cu Csongor in ultimii doi ani am participat la mai multe concursuri de alergare montana in echipa. 

Ne afundam in fotolii moi prin cafenele si sorbim capuccino cu multa spuma gandindu-ne la planuri marete. Ne vedem des, uitam de orele care trec, dam telefoanele pe silent si croim un nou plan pentru o urmatoare aventura. Luam notite, tragem liniute, numerotam. 

Ceva se contureaza…

Alte postări din aceeași categorie

Antrenament în Italia

Autor: Katona Alpár Este 4 ianuarie iar dupa-masa zilei ma prinde pe un bus aglomerat cu copii in drum spre Italia. Este o tabara de

Read More »

Echipa – haită de lupi

Era o dimineață cețoasă, mohorâtă, ningea încet cu fulgi imenși si umezi. Stăteam pitiți după o stâncă și urmăream o vale forte îngustă și abruptă

Read More »