Planul 10k Vertical

“De ce vreți să urcați Muntele Everest?” l-a întrebat în 1923 un reporter al New York Times pe George Leight Mallory, un renumit alpinist și explorator Englez, ce plănuia o a treia expediție urmărind să ajungă pe vârful celui mai înalt munte din lume, după ce eșuase deja de două ori. Răspunsul lui a fost “Pentru că e acolo“. Aceste cuvinte reprezintă pentru noi, iubitorii de aventură, motivul perfect care poate să susțină ambiții și aspirații ce ne duc departe de zona de confort.

E noaptea târziu, trecut de ora somnului, când primesc un mesaj de la Zoli. Este linkul unei activități pe Strava a bine cunoscutului ski alpinist și alergător montan, Kilian Jornet. Fiind concentrat pe o carte, aleg să ignor mesajul până ziua următoare dar imediat după, Zoli continua “Fii atent la ce a făcut Kilian, omul ăsta e nebun”… zâmbesc, ”fiecare cu demonii lui”, mă gândesc în sinea mea și continui să citesc cartea. Mă conectez înapoi la firul narativ, trece o pagină-două și din nou ping: un mesaj de la Zoli. E un alt link, un blog post al alergătorului, urmat de îndemnul scurt ”Citește!”. 

Săptămânile trec, mai traversăm două lacuri în aventura noastră Yuppi Lake Challenge și ne apropiem vertiginos de finalul sezonului de înot în ape deschise. Cu Zoli mă văd rar; suntem amândoi foarte prinși în jocul vieții, ne intersectăm doar la înot sau ne mai prindem la câte o cafea sau un pahar de vin, ocazional. Simt că nu e bine asta, îmi lipsește compania lui, îmi lipsesc antrenamentele comune și îmi lipsește anturajul Clubului Rupicapra pe care l-am ignorat total în acest an. 

Cu ocazia unei întâlniri, pun pe masă acest aspect și începem să ne gândim la ceva care să creeze un context de a ne antrena mai intens împreună și care să se și muleze pe abilitățile și aspirațiile noastre comune. Cu siguranță ne dorim să implice munte, anduranță, mai mulți prieteni și un obiectiv care să rezoneze cu valorile clubului Rupicapra. Iarna fiind aproape și noi fiind iubitori ai schiatului, alegerea vine natural și începem un brainstorming în această direcție. 

Zoli aduce repede în dialog aventura inspirațională al lui Kilian și ideea de a testa cât ne ia nouă să ducem la bun sfârșit o distantă verticală asemănătoare; începem să calculăm, să învârtim stânga-dreapta, să intrăm in detalii, dar oricum o întoarcem nu putem simți ceva tangibil și ne lipsește cu desăvârșire un punct de referință personal de care să-l putem lega. Atunci îmi aduc aminte că Revelionul trecut am fost în Borșa, si cu această ocazie am ieșit într-o zi pe pârtia de acolo să dau câteva bucle cu schiul de tură, iar pârtia de schi din Stațiunea Borșa a fost cel mai la îndemână și mai sigur loc unde puteam să mă mișc singur.

Căutăm pe Strava activitatea mea din acea zi, eh nu tocmai un Kilian, dar acum măcar aveam o activitate similară cu bucle repetitive sus-jos și fără deplasări lungi orizontale, ceva care îl putem folosi ca analiză și pentru a trage câteva concluzii. Zoli sugerează imediat să-l tragem în buclă și pe colegul nostru de club, Csongi, un exemplar interesant de Sus scrofa; o combinație atipică de mistreț, seriozitate și precizie. Zoli s-a mișcat mult cu el în acest an, au concurat în echipa la Ciucaș X3 și au format echipă și la Mureș 24. Planul nostru actual, pe cât de ambițios se contura pe atât era de incert și m-am bucurat de sugestia lui Zoli, știind că avem prin Csongi un om și coleg prin care echipa noastră devine mai matură, mai cumpătată și astfel mai puternică.

Astfel, în echipă de trei acum, începem să ne gândim la un plan care să fie ambițios, motivant și de anvergură, dar să fie și ceva fezabil și accesibil capabilităților noastre.

Logica noastră este simplă: dacă e posibil ca după un chef, nedormit și puțin mahmur, să faci în 5 ore aproximativ 2.500 metri diferență de nivel (activitatea mea de la Borșa), atunci cu puțină pregătire trebuie să fie fezabil să repeți asta de 4 ori, fără oprire – astfel să parcurgi 10.000 metri diferență de nivel și să te încadrezi în 24 de ore. Teoretic prin viteză constantă, e posibil să parcurgem diferența de nivel în 20 ore de mișcare și să ne rămână 4 ore rezervă pentru odihnă, tranziții, opriri de hidratare și alimentare.
Din experiența noastră însă știm prea bine că e foarte greu de menținut o cadență constantă, și că, inevitabil, viteza scade cu trecerea timpului și cu apariția oboselii. Practic acesta va fi unul din aspectele cheie: să reușim să impunem un ritm cumpătat dar constant, timp de 24 de ore.

Tocmai de aceea e important o planificare minuțioasă și cumpătată a vitezei, o rigurozitate și constanță în tempo. E important să nu pornești cu viteză prea mare – acesta fiind o greșeală frecventă, când bine odihnit și plin de energie omul se lasă păcălit de momentul prezentului, printr-o viteză care nu e sustenabilă timp îndelungat.

Punând activitatea noastră de referință în context de activitate de 24 ore, planul nostru devine unul foarte ambițios și greu de realizat pentru oameni ca noi, “laici”, care nu suntem sportivi de performanță ci doar niște amatori mai îndârjiți ai schiului de tură și ai aventurilor de anduranță.

Fun facts, nu că am vrea să ne comparăm cu ei, dar așa ca puncte de referință pentru încercări similare pe schiuri de tură în 24 de ore, câteva exemple preluate de pe blogul lui Kilian:

• 2007 Ekkehard Dörschlag: 17,476 m în Bad Gastein, Austria.
• 2011, Florent Perrier: 18,255 m în Arêches Beaufort, Franța.
• 2017, Mike Foote: 18,654 m în Montana, USA.
• 2017 Lars Erik Skjervheim: 20,993 m în Myrkdalen, Norvegia.
• 2017 Malene Blikken Haukøy: 15,440 m în Myrkdalen, Norvegia.
• 2019 Feb: Kilian Jornet: 23,486 m în Molde, Norvegia.